Forever Loving Jah

Robert Nesta Marley
1945 - 1981

(o scurtă istorie)

În anul 1944 Căpitanul Norval Sinclair Marley din Regimentul Britanic al Indiilor Vestice, a fost repartizat pe terenul Coroanei din parohia Sf. Ana. Aici el a cunoscut-o pe tanara de 17 ani Cedella Malcolm, o fata Africana negresa dintr-o familie cunoscuta. Cedella a rămas apoi însărcinată, şi cei doi s-au căsătorit la data de 9 iunie 1944. Bob Marley spunea mai tarziu cu oarecare amărăciune: „Un tip alb a luat o negresă şi a însămânţat-o. Sunt născut în Babilon. Tatăl meu, un tip care s-a împreunat cu mama mea, era englez.. un tip ce era capitan in armata, mergea la război.. Mai Babilon de atât nu se poate! Înţelegi ce zic?”. De asemenea spunea adesea că el s-a născut fără tata, din mai multe motive. Tatăl său a părăsit-o pe mama sa pe când aceasta era încă însărcinată şi nu prea a mai luat vreodată legătura cu ea. Cu toate acestea, pe data de 6 februarie 1945, Nesta Robert Marley a fost născut în sătucul Cadmen Hall din parohia Sf. Ana. Tânărul Marley a început şcoala la vârsta de numai patru ani, deoarece profesoara spunea că are inteligenţa cuiva de două ori mai în vârstă. Bob însuşi spunea însă mai târziu: „Eu nu am educaţie, eu am inspiraţie. Dacă aveam educaţie eram vre-un oarece prost”. La vârsta de şase ani el a fost trimis la Kingston pentru a-şi continua educaţia. După câtva timp şi mama sa s-a mutat în Kingston, luându-şi un apartament în Trenchtown, o suburbie săracă din vestul Kingston-ului. Aici, în acest cartier dur, a crescut Bob. Deşi nu a fost niciodată un membru de gaşcă, şi-a păstrat respectul, şi era cunoscut pe strada drept „Tuff Gong”

Debutul muzical şi l-a făcut în 1959 la un concurs de talente la Queens Theatre, unde a câştigat cam cinci dolari. La acel timp, tânăra generaţie de muzicieni jamaicani crease hibridul cu pas rapid cunoscut ca gen muzical sub numele de „ska”, şi toată lumea era nerâbdătoare să facă înregistrări. La paisprezece ani Bob s-a lăsat de şcoală şi s-a hotărât să-şi dedice viaţa muzicii. A devenit un fel de învăţăcel al unui cântăreţ numit Joe Higgs, care înregistrase deja câteva hituri. Împreună cu amicul său Bunny Livingstone, Bob făcea muzică ascultând orice venea dinspre America prin intermediul radioului. Sub tutela lui Joe Higgs, dezvoltarea lui Bob a fost rapidă, şi în timpul sesiunilor din curtea lui Higgs, Marley şi-a găsit cel de-al treilea camarad, Hubert Winston McIntosh, un chitarist ce prefera să fie numit Peter Tosh. Mai târziu acest trio s-a unit cu Junior Brainthwaite şi cu Beverly Kelso, şi a cântat sub diferite nume până la găsirea celui definitiv. „The Wailers” s-au născut, Peter Tosh explica mai târziu că numele vine de la cuvântul „to wail” care înseamnă a boci, a plange, a geme.

Primul cântec înregistrat şi lansat vreodată de Marley s-a numit „Judge not”, sub numele de Robert Marley. Au urmat „Terror” alături de „One cup of coffee”. Niciunul din acestea nu a avut succes, astfel că Marley a fost plătit cu aproximativ douăzeci de dolari. Au urmat schimbări în componenţa formaţiei, înregistrări la mai multe case de discuri, dar fără mare succes.

La data de 10 februarie 1966 Bob s-a căsătorit cu Rita Anderson, dar imediat a doua zi el şi-a părăsit mireasa pentru a pleca în America. Dezgustat de industria muzicală jamaicană, el voia să găsească altă cale. În octombrie 1966, Marley s-a întors în Jamaica cu şapte sute de dolari în buzunar. Bani făcuţi ca spălător de vase, asistent de laborator, liftier, şi lucrător la linia de asamblare a automobilelor Chrysler. Cu banii aceştia şi-a cumpărat prima chitară electrică, şi voia să-şi facă propriul studio. Dar între timp, se întâmplase ceva important.

Împăratul Haile Selassie al Etiopiei vizitase Jamaica. Pentru rastafarienii din Jamaica acesta era încarnarea lui Messiah pe pământ jamaican. Rastafarianisul e o mişcare politico-religioasă ce s-a format în Jamaica în anii treizeci, ca opoziţie la opresiunea economică şi rasială. Aceştia îl considerau pe împăratul Etiopiei Haile Selassie drept Messiah al negrilor şi îl venerau sub numele său original de RAS (titlul său de prinţ) şi TAFARI (numele său de familie original). Din anii şaizeci Rastafarianismul a fost influenţat de anti-imperialism şi misticism, şi mai târziu puternic legat de muzica reggae. Rasta, cunoscuţi şi sub denumirea de „dreadlocks”, prezintă un important simbolism, la diferite nivele. Dredlocks sunt simbolul mândriei rastafarienilor, şi o rebeliune contra societăţii imperialiste vestice, al stilului de viaţă burghez, al banilor, frumuseţii şi altor valori superficiale; o rebeliune contra autorităţii şi societăţii în general. Cuvântul „dreadlock” vine de la „dread” – teamă, considerându-se că provoacă teamă în societaţile vestice precum provoacă părul lung în general (vezi chiar şi The Beatles). Încă ceva despre rastafarieni: ei cred că în Biblie, în mai multe pasaje, este încurajată folosirea plantei numite Ganja (marihuana) – încă un lucru care sperie pe majoritatea societăţii.

Mai mult decât orice alt eveniment, aderarea lui Marley la Rastafarienism l-a ajutat să-şi îndrepte viaţa. Şi restul Wailers au fost atraşi de această religie, şi au început să-şi crească dreadlocks şi să trăiască în stilul rasta. Acum, Marley şi Wailers au folosit banii rămaşi pentru a face un studio numit Wail N Soul. Stilul Ska se transformase deja în ceea ce este astăzi cunoscut drept reggae. Dar industria muzicală nu era uşoară, astfel că Marley a avut de luptat pentru mult timp. Vremurile erau grele, şi într-o discuţie cu un prieten Marley ar fi spus: „Ştiu c-o să mor la 36 de ani..”.

Pe la sfârşitul anilor şaizeci Wailers l-au cunoscut pe Lee Perry, omul pe care mulţi îl consideră inventatorul reggae-ului. Perry i-a înşelat însă pe Wailers oprind o parte din banii câştigaţi din colaborare. Lee a fost bătut şi apoi părăsit de Marley şi Wailers. În anul 1972, în colaborare cu Chris Blackwell, apare „Catch a fire” primul album reggae lansat în Marea Britanie, urmat la puţin timp şi de o lansare un America. Turneul de susţinere a acestui album, în ambele ţări a fost foarte bine primit.

Cel de-al doilea album, „Burnin” apare în 1973, iar în turneul de promovare au avut ocazia de a cânta şi în deschidere pentru un artist în ascensiune, Bruce Springsteen. Cei doi componenţi ai The Wailers nu erau însă prea încântaţi de a pleca din Jamaica prin lume.. ceea ce a dus la despărţirea de Wailers. Bob îşi ia alături o nouă trupă: I-Three, trei fete printre care şi soţia sa Rita.

„Natty Dread”, cel de-al treilea album, este lansat în 1975. Bob avea deja patru copii: Sharon, David „Ziggy”, Cedella şi Stephanie. Locuia în Bull Bay, la est de Kingston. Cand Eric Clapton a lansat coverul la „I Shoot The Sheriff”, Bob a ajuns în lumina rampei internaţionale. A profitat lansând în acelaşi al un album live, numit chiar aşa: „Live”.

În 1976 Marley lansează „Rastaman Vibration”, guvernul jamaican cenzurând patru melodii de pe acesta: War, Crazy baldheads, Who the cap fit şi Rat race. Deşi nu voia să se amestece în politică ci doar să îndemne la pace şi armonie, în seara de 3 decembrie 1976 şase persoane neidentificate au deschis focul asupra locuinţei sale. Doi dintre aceştia au patruns chiar înăuntru. Managerul Don Taylor a fost lovit de 4 gloanţe. Rita a fost lovită în cap. Bob a fost lovit în piept şi în mâna stângă. Miraculos, nimeni nu a fost ucis, astfel că pe 5 decembrie Bob a susţinut un concert de 90 minute la sfârşitul căruia şi-a expus rănile şi a strigat „Nu-l puteţi ucide pe Jah!”.. După aceste evenimente familia Marley s-a stabilit în Miami.

1977. „Exodus”. În timpul turneului de promovare, jucând o partidă de fotbal, la Paris, a fost accidentat la unul dintre degetele mari de la picior; Bob însă nu a mers la medic şi a continuat turneul deşi avea dureri mari. Mai târziu, un control medical la Londra a scos la iveală faptul că acel deget devenise canceros. Deşi doctorii au insistat să amputeze acel deget, Marley a refuzat: „Rasta nu acceptă amputarea.. Omul nu trebuie să fie dezmembrat.”

Anul viitor, 1978, Bob lansează un nou album: „Kaya” (Kaya este un alt sinonim pentru marihuana). În acest an Bob pare a-şi lua revanşa în faţa politicii. În timpul concertului „One love peace concert” din Jamaica el invită pe scenă pe cei doi rivali de pe scena politică a Jamaicei (Edward Seaga şi Michael Manley) pe care îi convinge să-şi unească mâinile şi să jure că va fi pace în Jamaica. Succesul turneului de promovare se concretizează într-un album live intitulat „Babilon by bus”.

1979. „Survival” îngrijorările sale pentru Africa sunt exprimate în acest album. În luna aprilie este invitat să cânte la ceremoniile independenţei noii naţiuni din Zimbabwe. Aşteptând un avion la aeroportul din Nairobi, primeşte mesaj din partea Prinţului Charles al Marii Britanii, care mergea şi el în Zimbabwe, că acesta vrea să se întâlnească. Râspunsul lui Bob: „Prinţul vrea să mă vadă, el va trebui să vină aici la mine”.

În 1980 este lansat „Uprising”. Turneul „Tuff gong uprising world tour” a avut un succes foarte mare deşi Bob era tot mai obosit. În timpul unei alergări uşoare prin Central Park, pe 21 septembrie, Bob a leşinat. Cancerul de la deget se răspândise în întregul corp. Acum avea deja o tumoare pe creier inoperabilă, estimările doctorilor fiind că nu va rezista mai mult de două-trei săptămâni. Bob a continuat totuşi turneul, urmând concertul de la Pittsburg, unde, ultima piesă a fost „Redemption song” – ultima piesă cântată de el într-un concert.

La vreo opt luni după aceea, pe 11 mai 1980, la vârsta de 36 de ani, aşa cum prezisese chiar el, Bob Marley a murit la Miami. Cam un milion de persoane, jumătate din populaţia Jamaicăi, au luat parte la funerariile sale. Trupul i-a fost aşezat într-un mausoleu simplu, aproape de locul unde a crescut: Nine Miles.

Rest in peace Bob. Jah bless.